Teoria pe care o expun în studiul ” Experimentul Michelson – Morley așa cum trebuie interpretat ” explică rezultatul practic al acestui important experiment pe baza cunoștințelor de optică și nu cu teoria relativității einsteiniene. Într-un interferometru Michelson nu se produc fenomene de natură relativistă ci DOAR FENOMENE OPTICE. Însă aceste fenomene au fost analizate superficial și de aceea teoria admisă nu a putut explica rezultatul practic obținut. În zadar a fost repetat experimentul, în speranța obținerii altui rezultat practic. S-a observat aceeași discrepanță între teoria eronată și rezultatul experimental indubitabil. Nu interferometrul a greșit…
Fenomenele optice care se produc într-un interferometru Michelson sunt mult mai complicate decât s-a crezut și de aceea trebuie reanalizate, reevaluate.
Oglinda semiargintată a interferometrului Michelson desparte fasciculul luminos care intră in sistemul de oglinzi în doua fascicule coerente. Acestea ajung, în urma reflexiilor-refracțiilor, în zona de interferență unde se suprapun și interferează, producând franjele de interferență.
A. Dacă lumina nu este antrenată de către mediul în care se află interferometrul și care se mișcă odată cu interferometrul, atunci axele fasciculelor coerente străbat brațele interferometrului în intervale de timp egale și fasciculele se suprapun perfect, axă pe axă, DOAR atunci când interferometrul este rotit cu unghiul de 45, de 135, de 225 și 315 grade. Diferența de fază corespunzătoare celor două fascicule în aceste cazuri este nulă.
Pentru alte unghiuri de rotire ale interferometrului, intervalele de timp necesare parcurgerii brațelor interferometrului de către axele fasciculelor luminoase nu sunt egale, iar fasciculele nu se mai suprapun exact, perfect, în zona de interferență. De aceea, în zona de interferență, o porțiune a unui fascicul luminos se suprapune cu o porțiune a celuilalt fascicul care intră în interferometru la alt moment de timp și prin alt loc al oglinzii semiargintate. În acest fel se anulează diferența de fază a acestor porțiuni din fasciculele coerente care interferează, la fel ca în cazul rotirii interferometrului cu 45, cu 135, cu 225 și cu 315 grade. Franjele de interferență nu se deplasează la rotirea interferometrului.
B. Dacă lumina este total antrenată de mediul în care se află interferometrul și care se mișcă odată cu interferometrul, fenomenele se petrec la fel ca și într-un interferometru aflat în stare de repaus. Viteza luminii capătă o componentă imprimată de mediu. Cele două fascicule coerente provenite de la oglinda semiargintată străbat brațele interferometrului în intervale de timp egale și se suprapun perfect în zona de interferență, indiferent sub care unghi este rotit interferometrul. Oricare este poziția interferometrului, după rotire, franjele de interferență iși păstrează locurile.
Și în cazul antrenării parțiale a luminii se petrec fenomene asemănătoare cu cele prezentate în cazul „A”, cu mențiunea că viteza luminii capătă și o componentă dictată de mediu, astfel că franjele nu se mișcă la rotira interferometrului.
În studiul „Experimentul Michelson – Morley așa cum trebuie interpretat” explic cum se poate verifica teoria expusă.